Planificarea urbană este o sferă foarte veche a activității practice în planificarea și dezvoltarea așezărilor. Odată cu apariția primelor așezări, oamenii au fost interesați de o combinație de calități precum siguranța, confortul, accesibilitatea locurilor sacre și a clădirilor publice.
Orașele antichității păstrate până în zilele noastre sunt un exemplu despre cum ar trebui să arate o zonă rezidențială în ele.
Istoria urbanismului
Dacă în primele așezări umane, sarcina principală era protejarea împotriva animalelor sălbatice și a vecinilor neprieteni, atunci până în secolul al III-lea î.Hr. e. au dat semne de amenajare a drumurilor și construcțiilor.
Orașele Egiptului Antic din această perioadă istorică aveau deja o rețea de străzi construite în jurul perimetrului unui dreptunghi în jurul palatului faraonului sau al unei clădiri religioase. În același timp, a existat o distincție clară între partea de așezare în care trăiau artizani, constructori și săraci și zona în care locuia nobilimea.
Pentru așa-numitele orașe mici și așezări de sclavi, planificarea s-a desfășurat conform sistemului geometric (planificare și reglementare), în timp ce în așezările mari, dezvoltarea s-a desfășurat la capitolul oamenilor bogați și nobili care au cumpărat terenuri oriunde au vrut.
Orașele Greciei Antice - acestea sunt politici de stat care s-au caracterizat prin reglementarea dezvoltării și o zonă rezidențială primitivă. De exemplu, aveau așezări meșteșugărești. Parcurile pentru oameni laici și livezi sacre au fost rupte în afara orașului, iar casele nu trebuiau să ascundă străzile, așa că erau exclusiv cu un singur etaj.
Multe dintre tradițiile urbanismului antic se aplică astăzi la așezarea orașelor și a străzilor.
Conceptul de zonă rezidențială
Orice așezare, indiferent de dimensiunea sa, este împărțită în rezidențiale, administrative, parc, sport sau alte facilități. Teritoriile în care se află sunt zone rezidențiale ale orașului.
Acestea nu includ niciodată întreprinderi industriale sau de altă natură care necesită aducerea căilor ferate sau a intersecțiilor sau a schimburilor de transport speciale. Chiar dacă se construiește o așezare în apropierea unei fabrici sau fabrici, așezarea acesteia se realizează conform regulilor de urbanism stricte.
Zona rezidențială include:
- clădiri rezidențiale;
- clădiri publice și administrative;
- parcuri, grădini și bulevarde;
- metrou și pasaje subterane.
Pentru a reconstrui zonele rezidențiale ale zonelor populate, sunt adesea aplicate măsuri radicale, timp în care sunt demolate blocuri întregi sau vechi care nu respectă normele de siguranță ale casei. La stabilirea unui oraș nou sau a unei părți din acesta, în planul general de dezvoltare se elaborează toată infrastructura necesară, luând în considerare nu numai terenul, ci și fluxurile de aer sau de apă.
Structura așezărilor
Structura de planificare a zonei rezidențiale este fixată înainte de începerea construcției și include toate clădirile, zonele verzi, instituțiile de învățământ și administrative și chiar întreprinderile mici, necesare pentru o viață confortabilă a populației. Toate casele incluse într-un singur spațiu teritorial au o arhitectură similară.
În funcție de mărimea așezării, aceasta poate avea de la una la multe zone rezidențiale:
- într-un sat în care locuiesc până la 30.000 de persoane, există de obicei o zonă rezidențială în care sunt concentrate toate clădirile administrative, educaționale și alte necesare;
- un oraș de dimensiuni medii, cu o populație de până la 150.000, este împărțit în mai multe microdistricte separate prin parcuri, piețe sau iazuri, fiecare având propria infrastructură și stil arhitectural, iar transportul public le leagă între ele;
- În megacități, cartierele sunt împărțite în părți mai mici, fiecare având centrul propriu, unde sunt concentrate clădiri publice, clădiri rezidențiale și zone de agrement.
Zona rezidențială a unei așezări mari poate găzdui între 10.000 și 50.000 de persoane sau mai multe. Este important ca în timpul dezvoltării sale să fie luate în considerare în prealabil toate comunicațiile de transport între micro-districte și teritoriile industriale.
Amplasarea zonelor rezidențiale
În orașele cu o industrie dezvoltată pe scară largă, una dintre cele mai importante probleme este amplasarea zonelor rezidențiale. Organizarea de amenajare a zonei rezidențiale ar trebui să țină seama nu numai de factorii urbani, ci și de condițiile climatice, principalul acestora fiind direcția vânturilor.
Cea mai bună opțiune pentru construirea unei zone rezidențiale este amplasarea sa pe partea de vânt a zonei industriale. Dacă se construiește o așezare pe un râu, trebuie avut în vedere faptul că ar trebui să fie amplasată în amonte de întreprinderile care emit substanțe dăunătoare sănătății umane.
De asemenea, este necesar să se țină seama de cotele disponibile în zonă, deoarece o zonă rezidențială organizată într-o zonă joasă poate deveni periculoasă pentru viață. Deșeurile industriale se pot acumula pe vale și reprezintă o amenințare pentru rezidenți.
În zonele industriale, ar trebui să se țină seama și de o zonă de protecție sanitară, care este direct afectată de caracteristicile întreprinderii - în funcție de cantitatea de substanțe dăunătoare produse, aceasta poate fi de la 300 la 1000 de metri.
Spații verzi din zonele urbane
Când este planificată în avans o zonă rezidențială, nu sunt luate în considerare doar locurile pentru parcuri, ci și spațiile verzi. Acest lucru este valabil mai ales în orașele industriale, unde plantele nu trebuie doar să fie decorate, ci să îmbunătățească ecologia zonei.
Normele pentru plantarea spațiilor verzi în zonele rezidențiale impun următoarele:
- copacii și arbuștii au crescut la cel puțin 5 m de clădire;
- plante cu proprietăți antibacteriene predominante care promovează ionizarea aerului, de exemplu, vișin de păsări, salcâm alb, castan de cal, plop argintiu și altele;
- între zona rezidențială și cea industrială era o centură forestieră sau un parc cu plante similare.
Aceste adăugiri minore prevăzute în planurile de construcție a zonelor rezidențiale vor fi cheia sănătății pentru persoanele care locuiesc acolo.
Principiul dezvoltării pas cu pas
Indiferent dacă este planificat construirea unui oraș nou sau doar a uneia dintre zonele sale, este necesar să se țină seama de dimensiunea acestuia, de compoziția demografică a populației și de caracteristicile tradițiilor, condițiile naturale și climatice, tipul și numărul de etaje ale clădirilor.
Locația principalelor clădiri administrative, culturale și publice ar trebui să fie, de asemenea, luată în considerare. Structura în trepte a zonei rezidențiale implică distribuirea organizațiilor, întreprinderilor și instituțiilor, la cerere:
- cei care sunt vizitați zilnic de oameni - școli, grădinițe, magazine și altele ar trebui să se afle în imediata apropiere a clădirilor rezidențiale sau direct în ele;
- organizațiile care solicită din când în când - coaforii, gospodăriile, oficiul poștal, o piață, biblioteci, centre sportive, bănci, clinici și alte facilități nu trebuie să fie mai mult de 2-3 opriri din casă;
- ocazional vizita instituții - muzee, teatre, parcuri, studiouri, zone de recreere, restaurante pot fi amplasate la distanță.
O astfel de clădire în trepte vă permite să plasați toate instituțiile necesare în imediata apropiere a clădirilor rezidențiale.
Zonele industriale
În orașele cu o zonă industrială și rezidențială, amenințarea pe care o pot reprezenta întreprinderile trebuie calculată cu atenție.Acest lucru este valabil mai ales în locurile unde există iazuri artificiale sau naturale. Apa are capacitatea de a acumula suspensii și emisii care intră în ea direct sau prin precipitații.
Dacă construiți o zonă rezidențială fără a ține cont de condițiile naturale, atunci este probabil ca ecosistemul să fie perturbat, ceea ce poate face ca acesta să nu fie potrivit pentru locuințe. Pentru a preveni acest lucru, se elaborează și se aprobă un plan director pentru dezvoltarea orașului.
Planul general de dezvoltare
Hărțile și schemele pentru construcția unui oraș sau a districtului său prevăd:
- locurile pentru facilitățile care servesc populația, care furnizează energie electrică și termică, de asemenea, pe această listă se află canalizarea și alimentarea cu apă, principalul gaz;
- construcția de drumuri și poduri publice;
- obiecte ale administrației locale.
Planul director pentru dezvoltarea unei zone rezidențiale include:
- obiectivele și obiectivele care trebuie finalizate după așezarea unei noi zone;
- lista măsurilor de implementare a acestora;
- o reprezentare schematică a limitelor diferitelor zone urbane și infrastructuri.
Planul principal ar trebui să prevadă toate nevoile satului, ținând cont de numărul de persoane.
Scopul zonelor rezidențiale
Scopul principal al acestor teritorii este:
- asigurarea celor mai confortabile condiții de viață pentru populație;
- reducerea riscurilor pentru sănătate din emisiile industriale;
- organizarea zonelor verzi și teritoriul protecției sanitare.
O zonă rezidențială organizată corespunzător este cheia prosperității orașului.