Tactica de comunicare. Strategii și tactici de comunicare

Strategia de comunicare este o schemă generală de acțiuni a interlocutorilor care vizează implementarea unui anumit obiectiv. Poate fi destul de lung, deci nu se limitează la o singură conversație. Strategia constă în acțiuni tactice, a căror implementare aduce o persoană mai aproape de obiectiv. Astăzi vom vorbi despre ce tactici de comunicare sunt și cum sunt clasificate.

componente

Tactica de comunicare constă din următoarele componente:

1. Motivațional. Răspunde la întrebarea dacă unul sau doi subiecți ating obiectivul în timpul comunicării.
2. Rețea. Definește tipul de setări de comunicare. Sunt umaniste sau manipulatoare.
3. Procedură. Definește relația dintre monolog și dialog.

Într-un concept generalizat, o strategie și acțiunile sale tactice pot avea următoarele direcții:

1. Umanistică-dialogală.
2. Umanistic monologic.
3. Manipulări-dialogală.
4. Manipulativ monologic.

Mai mult, fiecare dintre ele poate fi orientat atât spre atingerea unui obiectiv comun, cât și pentru atingerea unui obiectiv individual.

Clasificare E. Shostroma

Literatura științifică descrie multe exemple de strategii și tactici de comunicare. Le vom lua în considerare pe cele principale. Să începem cu clasificarea E. Shostroma, care se bazează pe caracteristicile manipulative ale oamenilor.

1. Manipulator activ

O astfel de persoană încearcă să stabilească controlul asupra celorlalți prin metode active. În comunicare, el nu arată niciodată slăbiciune și încearcă întotdeauna să mențină reputația unei persoane pline de forță. În același timp, un manipulator activ, de regulă, își folosește poziția în societate (șef, tată, profesor, frate mai mare și așa mai departe). Medicii folosesc uneori această tactică în comunicarea cu pacienții. Bazându-se pe neputința altor oameni și controlându-i, el primește satisfacție. În comunicare, un manipulator activ folosește adesea un sistem de drepturi, obligații, cereri, comenzi, fișe de timp și așa mai departe.

2. Manipulator pasiv

Este opusul unui manipulator activ. Acest tip de oameni, care se plâng că nu este capabil să-și controleze viața, refuză orice eforturi și permite manipulatorului activ să se controleze. Adesea, un manipulator pasiv se preface că este neputincios și deprimat. Pasivitatea sa totală îl face pe manipulatorul activ să facă totul de unul singur.

3. Manipulator competitiv

Astfel de oameni văd viața ca o competiție, forțându-se să rămână într-o vigilență constantă. Ei percep toți ceilalți oameni ca rivali sau dușmani, reali sau potențiali. În ceea ce privește tactica de comunicare, un manipulator concurent este o încrucișare între manipulatorii pasivi și cei activi.

4. Manipulator indiferent

Acest tip de oameni în comunicare preferă să joace în indiferență. Se îndepărtează de contactele și concurența inutile. Principalul secret al manipulatorului indiferent este că nu-i pasă de ce trăiesc și comunică ceilalți oameni, altfel nu ar aranja jocuri manipulative. Tactica de comunicare a unui manipulator indiferent poate juca cu el o glumă crudă. Cert este că, tratându-i pe oameni ca păpuși, anumite obiecte neînsuflețite, el hrănește în mod involuntar inanimitatea în sine. Prin urmare, această atitudine față de oameni este considerată suicid.

5. Actualizator

Actualizatorul este opusul manipulatorului. O astfel de persoană își arată potențialul interior mai activ decât individul mediu, prin urmare viața sa este mai plină de evenimente.

Diferența în stilul de viață al manipulatorului și al actualizatorului este exprimată de patru factori:

1. Adevărat sau fals. Manipulatorul poate juca orice rol pentru a-și impresiona și atinge obiectivele. Actualizatorul își manifestă viziunea despre lume și sentimentele sale sincer, chiar dacă pot, interlocutorului nu îi place.
2. Conștientizare și inconștiență. Manipulatorul vede și aude numai ceea ce își dorește, ceea ce înseamnă că nu își dă seama de adevăratul sens al vieții. Actualizatorul este mereu susceptibil atât pentru el, cât și pentru ceilalți.
3. Control și voință. În ciuda calmului extern, manipulatorul se controlează întotdeauna pe sine și pe alții, ascunzându-și adevăratele motive. Actualizatorul preferă exprimarea liberă a posibilităților sale inerente.
4. Cinism și încredere. Manipulatorul nu are încredere în nimeni, crezând că pot exista doar două strategii într-o relație: de a gestiona sau de a fi gestionabil. Actualizatorul are încredere în el și în ceilalți.

Trecerea de la manipulare la actualizare este un continuu de la apatie și deliberare la spontaneitate și veselie.

Tactica de comunicare asupra teoriei lui V. Satyr

Psihologul american V. Satir și-a propus clasificarea tacticii de comunicare:

1. Procurorul. Modelul de comportament al unei astfel de persoane se bazează pe convingerea sa că totul depinde de el. Nu se teme să fie cunoscut ca dictator și găsește o persoană vinovată în orice problemă. Persoanele care practică tactica procurorului sunt însoțite, de obicei, de probleme psihologice precum singurătatea, îndoiala de sine, nevoia de afirmare de sine și așa mai departe.
2. Unul care face plăcere. Astfel de oameni într-o conversație încearcă întotdeauna să mulțumească pe ceilalți, să-și ceară scuze multe, să evite disputele și să utilizeze tactici de înțelegere a comunicării. Ei își demonstrează neputința, vinovăția pentru tot ce se întâmplă și dependență completă de ceilalți. De regulă, îndoiala de sine însoțește toți oamenii din această categorie.
3. "Computer". Acest tip include persoane care sunt întotdeauna corecte, calme și colectate. În relația cu o astfel de persoană, se pare că este lipsită de orice emoție.
4. Distrugător. O astfel de persoană nu face sau spune nimic concret. Răspunsurile sale la întrebări, de regulă, nu sunt vizate și inadecvate.
5. Egalizator. Acest tip de oameni se caracterizează prin libertate, consecvență și armonie în comunicare. Își exprimă în mod deschis părerea, dar nu vor începe niciodată să umilească demnitatea interlocutorului. O persoană echilibrată și întreagă care mărturisește o tactică de nivelare, spre deosebire de cele patru categorii anterioare, nu experimentează propria inferioritate și nu suferă de respect de sine scăzut.

Conceptul Thomas-Kilman

Conceptul Thomas-Kilman, conform căruia există cinci tactici (sau strategii, tipuri, stiluri) de comportament uman în situații de comunicare conflictuală, a câștigat o mare popularitate și o largă aplicare în diferite domenii de activitate.

1. Concurență, rivalitate sau confruntare

Această tactică de vorbire în comunicarea de afaceri este deosebit de frecventă. Este însoțit de o luptă nedisimulată pentru interesele lor și sugerează că un singur participant la conversație va fi câștigător. Poate fi eficient dacă o persoană este înzestrată cu o anumită putere (știe că face ceea ce trebuie și insistă să-și folosească abilitățile), sau când o persoană este capabilă să ia decizii cu voință puternică și nu este interesată de cooperarea cu ceilalți. Oamenii care folosesc această tactică de comunicare, de regulă, satisfac interesele personale, forțându-i pe ceilalți să nu ofere doar sprijin, ci și să-și jertfească interesele.

Dacă vorbim despre o astfel de strategie și tactici de comunicare de afaceri ca „concurență”, atunci nu este recomandată utilizarea acesteia în comunicarea personală, deoarece acest lucru poate duce la înstrăinarea interlocutorului.Ei bine, și în cazurile în care puterea unei persoane este limitată sau este în îndoială, iar opinia sa nu coincide cu opinia altora, poate chiar eșuează, încercând să acționeze prin „concurență”.

Literatura evidențiază cazuri specifice când această tactică de comunicare poate da roade:

1. Rezultatul este fundamental pentru o persoană, așa că face un pariu mare pe propria soluție a problemei.
2. Autoritatea liderului este atât de mare încât orice decizie pe care o ia este recunoscută drept cea mai corectă.
3. Este necesar să ia rapid o decizie, iar autoritatea unei persoane îi permite să facă acest lucru fără explicații inutile.
4. O persoană simte că nu are nimic de pierdut, pur și simplu nu are altă opțiune.
5. Liderul înțelege că se află într-o situație fără speranță, dar în afară de el nu există nimeni care să conducă oamenii în spatele lui.

2. Evitarea sau evitarea

Această tactică a comunicării verbale, de regulă, este folosită atunci când problema care apare nu este deosebit de importantă pentru individ, el nu dorește să cheltuiască energie pentru soluția sa, sau problema este atât de agravată încât s-a simțit fără speranță și a renunțat. Strategia de evaziune este utilizată atunci când individul înțelege că interlocutorul are dreptate sau când nu există motive serioase de concurență. De obicei, utilizarea unor astfel de tactici este observată în cazurile în care subiectul litigiului nu este fundamental.

Literatura psihologică descrie cele mai tipice situații în care tactica de evitare este cea mai adevărată:

1. Tensiunea conversației este prea mare și, prin urmare, este necesară o ușurare a agravării.
2. Rezultatul conflictului este atât de indiferent față de persoana, încât decide să nu-și irosească energia asupra lui.
3. Individul are multe probleme și nu are nevoie să-l rezolve pe altul.
4. O persoană înțelege că nu își poate permite să rezolve conflictul în favoarea sa.
5. Situația este prea complicată, iar soluționarea ei poate fi costisitoare.
6. Persoana nu are suficientă putere pentru a rezolva problema într-un mod acceptabil pentru el.
7. Încercarea de a rezolva problemele poate înrăutăți lucrurile.

3. Netezirea sau ajustarea contradicțiilor

De regulă, o persoană aplică această tactică atunci când rezultatul unui conflict este nesemnificativ pentru el, dar extrem de important pentru adversarul său. De asemenea, acest tip de comportament poate fi util și în cazul în care o persoană înțelege că escaladarea confruntării poate duce la pierderea sa.

Tactica de netezire a conflictului seamănă cu tactica de evitare, deoarece poate fi folosită și pentru a întârzia rezolvarea problemei. Cu toate acestea, există o diferență semnificativă între cele două abordări. Tactica netezitoare sugerează că individul care îl folosește acționează în concordanță cu adversarul și este de acord cu deciziile sale. În cazul folosirii tacticii de evitare, o persoană nu încearcă să satisfacă interesele alteia, ci pur și simplu respinge problema de la sine.

Cele mai frecvente cazuri de utilizare a tacticii anti-aliasing:

1. O persoană dorește să mențină pacea și relațiile bune cu un adversar.
2. Individul înțelege că rezultatul confruntării este mult mai important pentru o altă persoană decât pentru el.
3. O persoană își dă seama că adevărul nu este de partea sa.
4. O persoană înțelege că dacă cedează unui adversar, va primi o lecție de viață utilă.

4. Compromis

Dacă se folosește această strategie, problema se rezolvă prin concesii reciproce. Este eficient atunci când ambele părți se străduiesc pentru același lucru, dar înțelegeți că este imposibil de realizat acest lucru în același timp.

Cele mai frecvente cazuri de tactică de compromis:

1. Părțile au aceeași putere și au interese reciproce excluse.
2. O persoană dorește o soluție rapidă.
3. O soluție temporară și beneficii pe termen scurt sunt atractive pentru o persoană.
4. Alte abordări pentru soluționarea problemei au eșuat.
5. Un compromis permite părților să mențină o relație sănătoasă.

5. Colaborare

Aceasta este cea mai constructivă și mai fructuoasă tactică de comunicare în psihologie, întrucât are ca scop satisfacerea intereselor ambelor părți. Mărturisind principiul cooperării, o persoană este implicată activ în soluționarea conflictului, dar nu renunță la interesele sale.

În comparație cu alte tactici pentru soluționarea conflictului, cooperarea necesită o muncă mai lungă și mai intensivă din punct de vedere energetic, deoarece o persoană determină mai întâi nevoile și preocupările ambelor părți, apoi le discută. Dacă părțile sunt interesate să rezolve problema, atunci această strategie poate fi o modalitate bună de a dezvolta o soluție benefică reciproc.

De regulă, tactici de cooperare sunt utilizate în astfel de situații:

1. Soluția problemei este fundamentală pentru ambele părți.
2. Părțile au o relație lungă și reciproc avantajoasă.
3. Oponentii au timp sa rezolve problema.
4. Ambele părți ale conflictului sunt înzestrate cu același nivel de putere sau sunt gata să egaleze pentru a găsi modalități de rezolvare a problemei.

Colaborarea este cea mai de succes tactică de comunicare de afaceri. Pentru utilizarea sa, merită să faceți următorii pași:

1. Stabiliți adevăratele motive ale ambelor părți.
2. Identificați modalitățile de compensare a dezacordurilor.
3. Dezvoltați noi abordări pentru rezolvarea problemelor care răspund nevoilor tuturor.
4. Pentru a ilustra că adversarii pot fi parteneri, nu rivali.

Niciuna dintre strategiile de comunicare a conflictelor pe care le considerăm nu poate fi numită sută la sută de succes sau nereușită, deoarece fiecare dintre ele poate deveni singura adevărată într-o anumită situație. În același timp, din punctul de vedere al ideilor moderne despre tactica comunicării de afaceri, care se bazează pe dialog și recunoașterea valorii unui partener de conversație, primatul aparține clar strategiei de cooperare.

rezumat

Tactica psihologică a comunicării este un sistem de acțiuni secvențiale care vizează atingerea unui obiectiv specific și implementarea unei strategii specifice. Aceeași strategie poate fi adusă la viață datorită diferitelor tactici. Tactica poate fi foarte diversă atât în ​​conținut, cât și în orientarea lor și depinde în mod direct de caracteristicile psihologice ale persoanelor care interacționează, de valorile, atitudinile lor, precum și de contextul socio-cultural și etnopsihologic al procesului de comunicare. Tactica aplicată cu succes într-o situație poate fi complet nereușită în alta.

Strategiile și tactici de comunicare disponibile în prezent au fost prezentate în formă pură. În viață, este foarte rar posibil să întâlnești o persoană în comportamentul căreia se observă o anumită tactică de comunicare. De regulă, oamenii combină diferite tipuri de tactici de comunicare pentru a atinge un anumit scop. Cu toate acestea, având idei generale despre tactica vorbirii, puteți învăța să simțiți oameni, să le recunoașteți adevăratele motive și să-și întocmiți portretul psihologic. Toate acestea vă ajută să transformați conversația pe drumul cel bun și să vă atingeți obiectivele.

Numărul strategiilor și tacticii comunicării verbale poate crește semnificativ dacă subiecții activității sunt conștienți de consecințele sociale ale contactelor interpersonale. Cunoașterea relației dintre calitățile personale ale subiecților, contextul sociocultural și tipul tacticii de comunicare permite participantului la procesul comunicativ să prezică mai mult sau mai puțin natura influenței interpersonale.

Atunci când alegeți tactici de comunicare și interacțiune în general, merită să vă bazați pe tipul relației de afaceri și tipul de activitate. De exemplu, atunci când analizăm perspectiva utilizării unei strategii de comunicare monologică și dialogică într-un mediu educațional, este imposibil să decidem care strategie este mai bună fără a lua în considerare caracteristicile principalelor obiective pedagogice. Deci, primul grup de obiective pedagogice se bazează pe influența asupra formării orientării individului. În acest caz, aplicarea influenței dialogice va avea cel mai mare succes.Al doilea grup implică dotarea elevului cu mijloacele necesare pentru realizarea aceleiași orientări. Influența monologică va predomina aici.

Este de remarcat faptul că tactica dialogică a comunicării verbale este extrem de necesară în diferite domenii ale activității umane, deoarece nu toate afirmațiile sunt irefutabile. Prin dialog, cunoștințele și abilitățile își pot schimba forma și conținutul în funcție de contextul în care sunt prezentate.